FONDATORUL

           Colegiul Capranica este una dintre cele mai importante instituţii bisericeşti ale Cetăţii Eterne bucurându-se de o lungă şi luminoasă istorie. Cardinalul Domenico Capranica (1400-1458), prin actul din 5 ianuarie 1457, a întemeiat un colegiu, dându-i numele familiei sale, cu scopul de a oferi tinerilor mai săraci din Roma posibilitatea unei formări adecvate în vederea preoţiei. Această întemeiere se înscria într-o serie de iniţiative asemănătoare, care, în special în Roma secolului al XV-lea, erau fructul unei atenţii crescânde acordate instruirii ecleziastice. Intenţiile fondatorului răspundeau deci exigenţei de a oferi societăţii acelui timp un cler mai bine pregătit din punct de vedere cultural şi spiritual, de unde şi particularitatea şi unicitatea identităţii capranicense.

domenico Capranica

         Domenico, cu care a început ascensiunea familiei ce-şi trăgea numele de la Capranica Prenestina, o feudă a familiei Colonna pâna în 1563, a fost o personalitate marcantă în Roma primei jumătăţi a secolului al XV-lea. Născut chiar la început de veac, format în Universităţile din Padova şi Bologna, şi-a început cariera ecleziastică şi politică în timpul papei Colonna, Martino V: mai întâi preot al Camerei Apostolice în 1423, episcop de Fermo anul următor, guvernator al Romagna în 1426, cardinal, titular al Bisericii Santa Maria in Via Lata în 1430. După moartea papei acest rang i-a fost contestat şi recunoscut doar doi ani mai târziu, în timp ce participa la sinodul de la Constanza, sinod la care Capranica continuă a lua parte din 1438 până în 1443 – urmându-l odată cu mutarea sa la Ferrara şi apoi la Florenza – în timpul papatului lui Eugeniu IV. În 1943 era promovat vicar general „della marca di Ancona”. De la Nicolò V, Domenico primea, în 1449, numirea de Penitenziere Maggiore, numire ce îl implica în iminentul jubileu făcând necesară prezenţa sa la Roma; cam în aceeaşi perioadă a început lucrările pentru noua sa rezidenţă de pe lângă Pantheon, în piaţa Santa Maria in Aquiro. În 1453 îşi atrase bunăvoinţa papei, denunţând un complot al lui Stefano Porcari, iar în ultima perioadă a scurtei sale vieţi îndeplini importante însărcinări diplomatice, în special pe lângă regele de Napoli, Alfonso V D’Aragona. Domenico Capranica a fost un bun umanist (în palatul său a adunat o preţioasă bibliotecă de codici, aparţinând azi bibliotecii Vaticane), dar îndeosebi a fost un cultivator al studiilor teologice şi filosofice, autor de lucrări pe temă morală, un eclesiastic şi un politician.
Cu doi ani înainte de moarte a întemeiat „Collegio dei poveri scolari della Sapienza Firmana” (aşa cum suna denumirea originală justificată de însărcinarea sa ca episcop de Fermo; motiv pentru care şi piaţa a fost numită pentru o scurtă perioadă, „del Cardinale di Fermo”) destinată tinerilor de condiţie modestă, romani din naştere, dar cu excepţie pentru cei din Fermo, care ar fi dorit să îmbrăţişeze cariera ecleziastică, pentru a studia în mod special teologia şi dreptul canonic. Se anticipa astfel cu o sută de ani înainte, instituirea seminariilor de către Conciliul de la Trento din 1563. Capranica s-a îngrijit de fiecare amănunt pentru ca proiectul său să aibă succes. Îi asigură întreţinerea din venituri imobiliare: o casă numită „a celor două turnuri” pe lângă Sant’Agostino şi o alta în „piazza di Pietra”, lângă parohia Sfântului Ştefan „del Trulo”; cele două cătunuri din afara porţii Maggiore numite Boccamazzi şi Monumento care au format ţinutul „Sapienza”: actualul cartier Tor Sapienza. A fixat reguli precise pentru fiecare aspect al vieţii colegiale, redactând personal „Consţiile”: semnificative pentru acel timp ce nu punea accentul pe o stricteţe excesivă, sunt obligaţiile viitorilor preoţi de a săvârşi zilnic liturghia, a celibatului, al ascultării faţă de Papa, al studiului constant al teologie, în special al Sfântului Toma De Aquino. Alumnii trebuiau să se guverneze singuri, alegând dintre ei rectorul, consilierii şi bibliotecarii, ce trebuia să fie confirmaţi de către superiori rămânând în acea însărcinare un an. Tutela şi administraţia colegiului, Capranica a vrut să o încredinţeze autorităţilor romane Conservatori dell’Urbe, Capi Rione şi în mod special Guardiani dell’Arciconfraternita del Santisimo Salvatore ad Sancta Sanctorum (în care el însuşi era înscris), care îşi asigura disponibilitatea în acest sens pe 24 decembrie 1456. Pe 5 ianuarie 1457 – dată considerată drept cea de întemeiere a institutului – are loc luarea în primire a bunurilor. Domenico Capranica a murit pe 14 august 1458, cu doar câteva zile înainte de moartea papei Calist III, care era de aşteptat deja de ceva timp să se întâmple: la un pas deci, de maxima recunoaştere a unei cariere extraordinare. A fost îngropat în capela familiară nobiliară pe care o obţinuse în 1449 în Santa Maria sopra Minerva, biserică a ordinului dominican mult îndrăgit de el, în monumentul funeral sculptat de Bregno pe care i l-a ridicat fratele său Angelo, moştenitorul şi executorul său testamentar.